Simona Halep a avut o apariție grăitoare în ziua în care a fost ștearsă de pe lista participantelor de la US Open (28 august – 10 septembrie), ultimul turneu de Grand Slam din 2023.
Simona Halep a petrecut o vacanță de lux în Italia, iar sportiva constănțeană a fost fotografiată pe aeroportul din Napoli, cel mai probabil după ce a plecat din Insula Capri.
Simona Halep și-a luat bagaje serioase în vacanța din Italia! Nu mai puțin de 2.000 de euro costă geanta, același preț avându-l și trollerul marca Louis Vuitton pe care jucătoarea de tenis l-a cărat după ea.
O micuță fană a dorit să se fotografieze cu Simona Halep, iar campioana de la Roland Garros și Wimbledon a acceptat să stea la poză. Tristețea i se citeește în ochi Simonei, după ce Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a tergiversat procesul.
Acuzată de două încălcări ale programului anti-doping, Halep nu a primit nici acum o decizie oficială. Românca a fost audiată în urmă cu două luni la Londra, iar fanii nu au mai primit nicio veste de atunci.
Deși pe aeroport a avut o stare de spirit apăsătoare, Simona a apărut zâmbitoare în fotografiile realizate în Insula Capri, pe care le-a distribuit pe Instagram.
„Mi-ai cucerit inima, Capri”, a transmis Simona Halep în descrierea pozelor din timpul plimbării cu iahtul. Apoi, „Simo” i-a sfătuit pe urmăritorii ei să îi urmeze urmeze exemplul și să rămână fericiți, indiferent de probleme:
„Mulțumesc mult pentru toate cuvintele voastre frumoase. Le primesc cu drag. Sper că și voi aveți un zâmbet pe față indiferent de orice!!!”, a scris Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER